O patrulă din cadrul Poliţiei municipiului Dorohoi – Biroul de Ordine Publică, l-a surprins în flagrant, duminică 5 august, în jurul orei 23:30, pe strada A. I. Cuza pe T. IOAN DAN, de 25 ani, din comuna G.Enescu, în timp ce sustrăgea combustibil din rezervorul unui autoturism.
În urma cercetărilor întreprinse de poliţiştii dorohoieni s-a constatat că acesta este suspect şi de comiterea în perioada 2011-2012 a altor trei infracţiuni de furt calificat.
Faţă de T. Ioan Dan s-a dispus măsura reţinerii pentru 24 ore, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Dorohoi cu propunere de arestare preventivă.