Poliţiştii au dispus față de O. MARIUS, de 39 ani, din municipiul Botoșani măsura reținerii pentru 24 ore în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, în sarcina acestuia reţinându-se săvârșirea infracţiunii de furt calificat.
În data de 17.08.2012, în jurul orei 01:00, acesta a sustras lui P. ADRIANA–LAURA, cheile autoturismului ce se afla parcat pe Aleea Nucului , după care l-a condus pe mai multe străzi din municipiul Botoşani.
Fiind identificat în trafic, pe Aleea Parcului, suspectul a refuzat să oprească la semnalul regulamentar al poliţiştilor, abandonând vehiculul.
Bărbatul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani cu propunere de arestare preventivă. (DorohoiNews.ro)