Dorohoi News Logo

VW cu documente false oprit din drumul spre R. Moldova

frontiera2

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Rădăuţi Prut au întocmit dosar penal unui bărbat, care conducea un autovehicul ce avea inspecţia tehnică periodică falsificată.

În ziua de 11 septembrie a.c., în jurul orelor 15.30, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Rădăuţi Prut, pe sensul de ieşire din ţară, Vasile H., de 54 de ani, cetăţean român, care conducea un autoturism marca  VW, înmatriculat în Franţa.

La controlul de frontieră, existând suspiciuni cu privire la autenticitatea autocolantului care atesta inspecţia tehnică periodică, s-a trecut la verificări suplimentare în linia a II-a de control, unde s-a constatat că autocolantul aplicat pe certificatul de înmatriculare nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic.

Bărbatul a declarat că autoturismul aparţine fiului său şi nu are cunoştinţă despre faptul că inspecţia tehnică ar fi falsificată.

Pe numele lui Vasile H. poliţiştii de frontieră au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de uz de fals. (DorohoiNews.ro)

Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web