Dorohoi News Logo

Bătaie dintre doi tineri aplanată de jandarmii dorohoieni la Zilele orașului

jandarmi la zilele orasului

Un echipaj din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani, care acţiona în cadrul dispozitivului de asigurare a ordinii şi liniştii publice la Zilele municipiului Dorohoi, în noaptea de  06/07 octombrie a.c.,  în jurul orei 00.15,  a intervenit pentru a aplana un conflict între doi tineri.
          
În urma verificărilor efectuate, jandarmii au stabilit faptul că  numitul C.A.C.,  în vârstă de 23 de ani, cu domiciliul în mun. Dorohoi, fără antecedente penale, se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de ,,loviri si alte violenţe ’’( art. 180 C.P.), constând în aceea că , aflându-se pe str. Grigore Ghica din municipiul Dorohoi, l-a agresat fizic pe numitul D.C.C. de 20 ani, lovindu-l în zona feţei. Agresorul i-a cerut iniţial părţii vătămate să-i împrumute telefonul pentru a suna pe cineva, dar nu a sunat pe nimeni, în schimb i-a propus părţii vătămate să îi dea altceva la schimb pentru telefonul respectiv. Aceasta a refuzat şi i-a luat agresorului telefonul din mână, moment în care a fost lovită în zona feţei. Cei doi s-au prăbuşit la pământ, în acel moment intervenind jandarmii care i-au despărţit.
   
Dosarul  cu actele premergătoare va fi înaintat pentru soluţionare Parchetului de pe lângă Judecătoria Dorohoi.

Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web