Dorohoi News Logo

Bărbați reținuți pentru tentativă de furt din locuinţă

hot

Poliţia Municipiului Botoșani a fost sesizată ieri, 21 octombrie 2012, ora 16:50, prin serviciul unic de urgenţă 112 cu privire la faptul că trei tineri încearcă să pătrundă prin forțarea ușii de acces într-un  apartament de pe strada Tudor Vladimirescu.

Poliţiştii au constatat că aspectele sesizate se confirmă, fiind identificați Z. MARIAN,de 27 ani, Z. PETRU,de 32 ani și A. NECULAI de 39 ani, toți din municipiul Botoșani, care încercau să pătrundă în apartament în absenţa proprietarilor prin forțarea ușii de acces.

În baza probatoriului administrat de către poliţişti,  faţă de  Z. MARIAN s-a dispus începerea urmăririi penale sub aspectul comiterii infracţiunii de tentativă la furt calificat, iar faţă de A. NECULAI şi Z. PETRU s-a dispus începerea urmăririi penale sub aspectul comiterii infracţiunii de complicitate la tentativă la furt calificat.

În data de  22.10.2012, cei trei suspecţi au fost reţinuţi pe bază de ordonanţă pe o perioadă de 24 ore, fiind introduşi în arestul I.P.J. Botoşani, urmând ca în cursul zilei  să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani, cu propunere de punere în mişcare a acţiunii penale şi sesizarea Judecătoriei cu propunere de arestare preventivă.

Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web