Dorohoi News Logo

Şoferiţă prinsă la volanul unui autoturism neînmatriculat

neinmatriculat

ELENA R. de 32 ani, din localitatea Hulub, comuna Dângeni, în timp ce conducea un autoturism marţi, 23 octombrie, în jurul orei 08:50, pe DC 17, în localitatea Hulub, l-a acroşat pe C. CONSTANTIN, care se deplasa pe partea dreaptă a drumului, pe sensul de mers al autoturismului. După impact, conducătoarea auto a părăsit locul faptei fără încuviinţarea organelor de poliţie.

În urma verificării autoturismului în baza de date, poliţiştii au constatat că acesta are autorizaţia de circulaţie provizorie expirată din 06.04.2012. Având în vedere că autovehiculul implicat în eveniment nu a suferit avarii și nu au existat victime omeneşti, incidentul nu poate fi încadrat în categoria accidentelor rutiere.

În cauză se efectuează cercetări faţă de R. ELENA sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere de către o persoană pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat şi părăsirea locului accidentului de către conducătorul vehiculului dacă accidentul s-a produs ca urmare a unei infracţiuni, urmând a se dispune soluţie procedurală.

Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web