Dorohoi News Logo

A pus în primejdie viaţa unui om folosindu-se de cuţit

in_bar

În comuna Răchiţi s-a produs un  accident rutier joi 09 decembrie, în jurul orei 16.50, pe DN 29,  soldat cu avarii, în care au fost implicate un autoturism marca Opel şi un atelaj hipo.
   În urma producerii accidentului, între conducătorul atelajului – M. PETRIŞOR de 38 ani din comuna Unţeni, judeţul Botoşani – şi conducătorul autoturismului – Z. Andrei de 19 ani, din comuna Ungureni, judeţul Botoşani – a izbucnit un conflict, împrejurare în care  M. PETRIŞOR s-a folosit de un cuţit pentru a-l ameninţa pe tânărul de 19 ani.
   Poliţiştii au procedat la testarea cu aparatul etilotest a celor doi, rezultatul indicând în cazul lui M. PETRIŞOR o concentraţie de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat.
   Acesta este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de port, fără drept al cuţitului în locurile şi împrejurările în care s-ar putea primejdui viaţa sau integritatea corporalã a persoanelor ori s-ar putea tulbura ordinea şi liniştea publică, cauza urmând a fi soluţionată procedural. De asemenea, pentru încălcări ale regimului circulaţiei pe drumurile publice, bărbatul a fost sancţionat contravenţional conform OUG nr. 195/2002 cu amendă în cuantum de 1.080 lei. (DorohoiNews.ro)


Autor: DorohoiNews.ro

Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web