Poliţiştii au oprit pentru control joi, 15 noiembrie, ora 18.30, în localitatea Vorona, pe DJ 208 C, un autoturism condus de către Ț. MIHAI de 29 ani din Botoșani, stabilindu-se că acesta are suspendat dreptul de a conduce.
Cu ocazia controlului autoturismului pe bancheta din spate au fost identificate 700 pachete țigări de proveniență Republica Moldova, pentru care conducătorul auto nu a putut prezenta documente justificative şi despre care a declarat că doreşte să le comercializeze.
Conducătorul auto era însoţit de S. DUMITRU de 26 ani din Botoșani, care a declarat că îl însoțește pe acesta pentru a comercializa cantitatea de țigări susmenționată.
Față de S. DUMITRU urmează a se efectua cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, iar față de Ț. MIHAI urmează a se efectua cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia dreptul de a conduce i-a fost suspendat și contrabandă.