Dorohoi News Logo

Dosar penal pentru braconaj piscicol

braconaj-piscicol

În urma unei acţiuni desfăşurate pe linia prevenirii şi combaterii braconajului piscicol, poliţiştii de frontieră botoşăneni au întocmit dosar penal unor bărbaţi, care pescuiau pe râul Prut, folosind unelte interzise de lege şi care au intrat în apele teritoriale ale R. Moldova.

În data de 16 noiembrie a.c., în jurul orelor 08.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Stânca, au observat cu ajutorul camerei de supraveghere trei persoane care desfăşurau activităţi de pescuit comercial, traseul bărcii indicând încălcarea liniei de frontieră dintre România şi R. Moldova.

La faţa locului s-a deplasat echipa de intervenţie, care a constatat că cei trei cetăţeni sunt Valentin G., de 36 de ani, Dumitru I. şi Dănuţ D., de 37 de ani, toţi domiciliaţi în Ştefăneşti. Asupra celor trei persoane a fost descoperită o plasă monofilament.

Poliţiştii de frontieră au întocmit celor trei bărbaţi dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de trecere ilegală a frontierei de stat şi braconaj piscicol, documentele urmând a fi înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Săveni.

Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web