Dorohoi News Logo

Tânără de 19 ani, prinsă la furat din Supermarketul Carrefour

Supermarketul Carrefour

Un echipaj de jandarmi care acţiona pe raza municipiului Botoşani, luni, 19 noiembrie, în jurul orei 10:00, a fost sesizat, de către personalul de serviciu de la Supermarketul Carrefour, cu privire la o persoană de sex feminin care a sustras mai multe bunuri din magazin.
        
Deplasându-se la faţa locului, jandarmii au constatat că cele sesizate se confirmă, ocazie cu care au identificat o tânără din mun. Botoşani, în vârstă de 19 ani, fără antecedente penale.
          
Din verificările efectuate la faţa locului, s-a stabilit faptul că tânăra a sustras din interiorul supermarketului mai multe produse cosmetice, în valoare de 156 lei. Bunurile respective au fost restituite reprezentanţilor supermarketului.
           
Jandarmii i-au întocmit actele constatatoare, fiind susceptibilă de săvârşirea infracţiunii de furt calificat, dosarul fiind  înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani, pentru competentă soluţionare.
          
Fapta survine la doar trei zile de când jandarmii i-au întocmit actele constatatoare unui tânăr de 19 ani, care a sustras din acelaşi supermarket 2 perechi de căşti audio, în valoare de 109 lei.

Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web