Dorohoi News Logo

Accident ușor produs la Corlăteni

ambulanta

Duminica 9 decembrie, în jurul orei 14:50, C. ALEXANDRU de 20 ani, din comuna Dimăcheni, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 292A, pe un carosabil acoperit cu zăpadă, pierde controlul asupra direcției, impactând un morman de zăpadă depozitat pe marginea din dreapta a sensului de mers pe care se afla M.A. de 14 ani, din comuna Corlăteni, aceasta fiind proiectată pe carosabil.
        
Din accident a rezultat accidentarea minorei care a fost examinată de echipajul medical al ambulanței de la Spitalul municipal Dorohoi. În cauză poliţiştii efectuează cercetări față de conducătorul auto sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă. Poliţiştii vor lua măsuri de sancţionare a celor care nu au echipat autoturismul corespunzător, a celor care nu respectă indicaţiile agenţilor de circulaţie, precum şi administratorilor drumurilor publice care nu îşi îndeplinesc obligaţiile prevăzute de lege.
   
Pentru preîntâmpinarea evenimentelor nedorite pe drumurile publice, îi sfătuim pe conducătorii auto să manifeste prudenţă sporită, să reducă viteza de deplasare în zonele cu carosabil alunecos, precum şi în apropierea trecerilor pentru pietoni, iar în condiţiile unui carosabil acoperit cu zăpadă, polei, gheaţă sau mâzgă să circule cu viteză redusă, adaptată condiţiilor concrete de drum, care să nu depăşească 30 km/h în localităţi şi 50 km/h în afara acestora.
   
De asemenea, este necesar să păstreze în mers o distanţă suficient de mare faţă de vehiculele dinainte, pentru a putea opri în condiţii de siguranţă, să nu frâneze sau să vireze brusc şi să folosească, cu precădere, frâna de motor.
   
Recomandăm celor care urmează să pornească la drum să se intereseze dinainte în privinţa stării drumurilor pe care urmează să se deplaseze şi să-şi echipeze autovehiculele pentru circulaţia în condiţii de iarnă.

Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web