Dorohoi News Logo

Acţiune desfăşurată de poliţişti pe linia prevenirii furturilor de animale

politia

În perioada 17-20.12.2012, poliţiştii au desfăşurat o acţiune pe raza județului Botoşani, pe linia prevenirii furturilor de animale şi păsări, a transporturilor ilegale de animale vii şi produse de origine animală. Au fost verificate 105 mijloace de transport, au fost soluţionate 4 dosare penale, a fost constatată în flagrant o infracţiune de furt de păsări şi au fost aplicate 52 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 17.395 lei.
         
În data de 19.12.2012, orele 10:00, poliţiştii i-au depistat pe raza satului Costești, com. Răchiți pe N. Răzvan Vasile de 18 ani și D. Andrei de 15 ani, ambii din localitate, având asupra lor o geantă din rafie, în care se aflau patru raţe vii.
         
Cei doi au fost conduși la sediul Secţiei de Poliție Rurală nr.1 Botoșani iar în urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că cele patru păsări au fost sustrase de cei doi în noaptea de 18/19.12.2012, din anexa locuinței părții vătămate P. Natalia de 76 ani din sat Costești, com. Răchiți.
         
În cauză se efectuează cercetări față de cei doi sub aspectul săvârşirii infracțiunii de „furt calificat”,  urmând a se propune soluţie procedurală.

Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web