Dorohoi News Logo

Dorohoian prins la Fălticeni cu două tone de zahăr de contrabandă

zahar-de-contrabanda

În urma unui control în trafic, pe raza municipiului Fălticeni, judeţul Suceava, poliţiştii au descoperit într-un autovehicul 2.000 de kg de zahăr, pentru care şoferul nu a putut prezenta acte justificative.

La data de 4 ianuarie a.c., ora 11.00, poliţişti ai Biroului de Ordine Publică din cadrul I.P.J. Suceava au oprit în trafic, pentru control, un autoturism care circula pe DN2, din direcţia Suceava către Fălticeni, condus de G. Cristian, din municipiul Dorohoi, iar pe scaunul din dreapta se afla M. Daniel, din aceeaşi localitate, administrator al unei societăţi comerciale din comuna Cornu Luncii, judeţul Suceava.

În urma controlului autoturismului, s-a constatat că în interiorul acestuia se afla zahăr vrac, ambalat în saci de rafie a 50 de kg fiecare.

Verificările au fost preluate de către poliţiştii de investigare a fraudelor, care au stabilit că în autovehicul se aflau 2.000 de kg de zahăr vrac, pentru care M. Daniel a prezentat o factura fiscală cu evidenţierea cumpărătorului, societatea comercială din comuna Cornu Luncii şi a furnizorului, respectiv o societate comercială din judeţul Bacău.

Din verificările efectuate de poliţişti, cu sprijinul celor din cadrul I.P.J. Bacău, s-a constatat că respectiva cantitate de zahăr nu corespundea declaraţiilor şi elementelor înscrise în actele fiscale de evidenţiere.

Având în vedere neconcordanţa între marfa transportată şi cea din facturile emise de furnizor, s-a luat măsura confiscării celor 2.000 de kg de zahăr, în valoare de 8.184 lei şi aplicarea unei sancţiuni contravenţionale pentru societatea din comuna Cornu Luncii, în valoare de 6.000 de lei, conform art. 1 lit. e din Legea nr. 12/1990 republicată.

Poliţiştii continuă verificările pentru a stabili cu exactitate provenienţa mărfii confiscate şi condiţiile de achiziţie a acesteia.

Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web