Dorohoi News Logo

Primele intervenţii SMURD

SMURD

Echipajele SMURD din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani au fost solicitate să intervină în 4 cazuri care necesitau acordarea primului ajutor medical calificat.
   Prima intervenţie a avut loc la câteva minute după operaţionalizarea SMURD la Botoşani. La ora 16.05, echipajul SMURD Botoşani a fost alertat şi s-a deplasat pe raza localităţii Tulbureni pentru a acorda primul ajutor calificat unui bărbat, în vârstă de 76 ani, care suferea de insuficienţă respiratorie. Paramedicii i-au evaluat funcţiile vitale şi l-au transportat la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean „Mavromati” Botoşani.
   O oră mai târziu, acelaşi echipaj a fost solicitat şi a intervenit pentru a acorda primul ajutor medical de urgenţă unei tinere de 24 de ani, din satul Poiana, comuna Vorona, care avea un deget tăiat. Pacienta a fost transportată la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean „Mavromati” Botoşani.
   În această dimineaţă, puţin înainte de ora 6.00, echipajul SMURD Botoşani s-a deplasat în satul Cerneşti, comuna Todireni, pentru a acorda primul ajutor unui bărbat, de 62 de ani, care a suferit o hemoragie. Paramedicii i-au evaluat funcţiile vitale şi  l-au transportat la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean  Botoşani pentru a primi asistenţă medicală de specialitate.
   Paramedicii din Dorohoi au avut şi ei prima intervenţie în această dimineaţă. Echipajul SMURD Dorohoi a fost alertat pentru a acorda primul ajutor calificat unui bărbat, de 32 de ani, care a consumat băuturi alcoolice. Acesta era căzut într-o piaţă din municipiul Dorohoi. Paramedicii i-au evaluat funcţiile vitale şi l-au transportat la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Municipal din Dorohoi. (DorohoiNews.ro)

Autor: DorohoiNews.ro

Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web