Dorohoi News Logo

Atenție! Un deţinut a evadat de la Penitenciarul Botoşani

detinut-evadat

Un bărbat în vârstă de 28 de ani, care îşi ispăşea pedeapsa la Penitenciarul Botoşani, a evadat, miercuri dimineaţă. Deţinutul a ieşit în grădină, împreună cu alţi deţinuţi, care puneau roşii, iar la un moment dat a plecat să încarce vermorelul şi a dispărut.

În vederea capturării deţinutului au fost dispuse măsuri specifice în astfel de situaţii, respectiv: blocarea căilor de acces – posibile direcţii de deplasare, alarmarea personalului, trimiterea de urgenţă a mai multor echipe de căutare formate din personalul unităţii, precum şi cooperarea cu Inspectoratul Judeţean de Poliţie şi Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Botoşani.

De asemenea, conducerea penitenciarului a dispus demararea unei anchete administrative care să analizeze circumstanţele care au condus la producerea evenimentului.

Bărbatul, în vârstă de 28 ani, cu domiciliul în localitatea Costeşti, judeţul Iaşi, are constituţie atletică, înălţime de 185 cm., păr şaten închis şi, la momentul părăsirii punctului de lucru, era îmbrăcat în pantaloni  şi geacă de culoare albastră, şapcă de culoare roşie şi pantofi albi, tip sport.

Detinutul executa o pedeapsa de un an şi 10 luni pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat şi urma să fie analizat în comisia de propuneri pentru liberare condiţionată la începutul lunii octombrie 2013.

Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web