TIMOTEI A. de 33 ani, din municipiul Suceava, judeţul Suceava, în timp ce conducea un autoturism înmatriculat în Italia, miercuri 19 iunie 2013, în jurul orei 15.00, pe DJ 291 B, pe raza localității Dersca, nu se asigură corespunzător la efectuarea unui viraj la stânga, împrejurare în care intră în coliziune cu autoturismul condus regulamentar de R. IOAN DANIEL de 34 ani, din comuna Șendriceni, judeţul Botoşani.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
În urma accidentului a rezultat rănirea a trei persoane, respectiv R. SIMONA ELENA de 28 ani, B. OANA de 25 ani și B. M. de 1,5 ani, pasageri în autoturismul condus de R. IOAN DANIEL.
În cauză se efectuează cercetări față de A. TIMOTEI sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, urmând a se propune soluție procedurală.