Dorohoi News Logo

Ceartă terminată la spital. Un dorohoian a fost înjunghiat de concubina sa!

barbat injunghiat

Un bărbat în vârstă de 43 de ani din Dorohoi, a ajuns la spital după ce a fost înjunghiat de concubina sa. Agresiunea a avut loc marți seară într-o locuință aflată pe Aleea Mărului din Dorohoi.

Se pare că toată scena s-a produs pe fondul consumului de alcool, izbucnind astfel un conflict spontan, împrejurare în care Otilia S. de 44 de ani, din Dorohoi, l-a înjunghiat cu un cuțit, în zona toraco-abdominală, pe concubinul său Ioan R. de 43 de ani, din Dorohoi.

La fața locului s-a deplasat o ambulanță și un echipaj din cadrul Politiei Municipiului Dorohoi care a constatat cele întâmplate și efectuează cercetări în acest caz. Victima a fost transportată de urgență la Spitalul Municipal Dorohoi de unde a fost transferată la Spitalul Județean Botoșani cu diagnosticul de plăgi multiple înjunghiate.

„Poliția Municipiului Dorohoi efectuează cercetări față de Otilia S., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de loviri și alte violențe, faptă prevăzută de art.180/al.1 din Codul Penal. Urmează ca în funcție de concluziile medico-legale și numărul de îngrijiri medicale pentru Ioan R. să dispunem măsuri procedurale.”, a declarat în exclusivitate pentru Dorohoi News, comisar șef de poliție Ioan Sîsîiac, adjunct șef Poliția Municipiului Dorohoi. (Andrei B.)

Autor: DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web