Dorohoi News Logo

Percheziții efectuate la persoane suspectate de evaziune fiscală, spălare de bani și cămătărie

perchezitii

La această oră, poliţiştii specializaţi în investigarea fraudelor, din cadrul I.P.J. Botoşani efectuează 15 percheziţii, în municipiile Botoşani şi Suceava. Acţiunea are drept scop probarea activităţii infracţionale a şapte persoane suspectate de evaziune fiscală, spălare de bani şi cămătărie. 

La acțiune participă polițiști de investigare a fraudelor din cadrul I.P.J. Botoșani şi I.P.J. Suceava, precum şi polițiști ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale Botoşani. În cauză s-a beneficiat de suportul de specialitate al Serviciului Român de Informaţii.

Poliţiştii desfăşoară 9 percheziţii în municipiul Botoşani şi 6 percheziţii în municipiul Suceava, la domicilii şi alte imobile aparţinând a şapte persoane. Acestea sunt suspectate că s-au sustras de la plata obligaţiilor fiscale datorate bugetului centralizat al statului, prin nedeclararea veniturilor rezultate din desfăşurarea neautorizată de activităţi de schimb valutar.

De asemenea, în sarcina unora dintre suspecţi s-a reţinut şi săvârşirea infracţiunii de cămătărie. Poliţiştii urmăresc identificarea şi ridicarea oricăror mijloace utile în probarea activităţii infracţionale a persoanelor în cauză. La acţiune participă de asemenea, lucrători din cadrul I.J.J. Botoşani.

 

DorohoiNews.ro



Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web