Dorohoi News Logo

Infracţiuni la regimul rutier, constatate flagrant de către poliţişti

infractiuni.

Polițiștii au depistat duminică, 18 august 2013, în jurul orei 19:50, pe Aleea Scurtă din municipiul Botoşani, pe P. PETRU CORNELIU în timp ce conducea un moped neînregistrat în circulaţie. Acesta are 23 ani, este din municipiu și din cauza vitezei excesive, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, împrejurare în care a intrat în coliziune cu un autoturism parcat regulamentar.

Verificările efectuate de poliţişti au stabilit că tânărul nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie, iar mopedul i-a fost încredinţat spre conducere de către proprietarul acestuia, P. COSMIN de 25 ani, din municipiul Botoșani, după ce în prealabil l-a condus şi el, pe strada Primăverii din municipiul Botoşani.

Față de P. PETRU CORNELIU se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînregistrat şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.

Totodată, faţă de P. COSMIN se desfăşoară cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînregistrat şi încredințarea unui autovehicul, spre a fi condus pe drumurile publice, unei persoane care nu posedă permis de conducere.

Câteva ore mai târziu, la data de 19.08.2013, în jurul orei 00:30, polițiștii l-au depistat pe G. VASILE de 29 ani, din municipiul Botoşani, în timp ce conducea un autoturism pe Bulevardul Mihai Eminescu din municipiul Botoşani. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentraţie  de 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Acesta este cercetat sub aspectul săvârșirii  infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având o îmbibație alcoolică în sânge peste limita legală.

 

DorohoiNews.ro



Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web