Dorohoi News Logo

Bătaie cu pumni și picioare într-un bar din Săveni

bataie

În noaptea de 13/14 septembrie a.c., la câteva minute după miezul nopţii, un echipaj de jandarmi, care executa o misiune de menţinere a ordinii şi liniştii publice în oraşul Săveni, a observat o altercaţie între două grupuri de persoane, pe Pietonalul 1 Decembrie, în faţa barului Bistro din oraşul Săveni.

Jandarmii au intervenit imediat pentru aplanarea conflictului, stabilind faptul că, pe fondul unui conflict mai vechi şi în urma unei discuţii în contradictoriu între persoanele implicate în incident, două dintre acestea, în vârstă de 21, respectiv 31 de ani, au  lovit cu pumnii şi picioarele alte două persoane, de 43, respectiv 45 de ani, provocandu-le leziuni care au necesitat acordarea de îngrijiri medicale de specialitate la Spitalul orăşenesc Săveni.

Cei doi bărbaţi agresaţi au depus plângere împotriva celor care i-au lovit, jandarmii întocmindu-le agresorilor actele de constatare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „loviri sau alte violenţe”, conform art.180 din Codul Penal.

Dosarul cu actele de constatare va fi înaintat pentru soluţionare Parchetului de pe lângă Judecătoria Săveni.

 

DorohoiNews.ro



Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web