Postul de Poliție Broscăuți a fost sesizat, marți 10 decembrie 2013, în jurul orei 11:35, de către L. E. de 30 ani, din comuna Broscăuți, cu privire la faptul că L. ADRIAN de 34 ani, încalcă un ordin de restricție emis de Judecătoria Dorohoi.
Poliţiştii l-au identificat la fața locului pe L. ADRIAN, care se manifesta violent faţă de reclamantă, adoptând acelaşi comportament și față de organele de poliție, adresându-le acestora injurii, amenințări cu acte de violență și cuvinte vulgare.
Întrucât L. ADRIAN a refuzat să înceteze acțiunile violente, polițiştii au procedat la imobilizarea acestuia prin încătușare, fiind ulterior condus la sediul Poliției Municipiului Dorohoi.
În urma extinderii cercetărilor, poliţiştii au stabilit de asemenea că, în ziua de 10.12.2013, L. ADRIAN a condus un autoturism pe drumuri publice, în comuna Broscăuți, autoturism a cărui autorizație provizorie de circulație era expirată.
Față de L. ADRIAN se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de sfidarea organelor judiciare, amenințare, nerespectarea horărârilor judecătorești și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat.