Dorohoi News Logo

Depistaţi la volan, deşi se aflau sub influenţa alcoolului

Depistaţi la volan, deşi se aflau sub influenţa alcoolului

Polițiștii au depistat în trafic, luni, 27 ianuarie 2014, în jurul orei 00:20, pe  strada Săvenilor din municipiul Botoşani, autoturismul condus de A. MUGUREL de 37 ani, din municipiu.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o  concentraţie de 0,98 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În aceeași zi, în jurul orei 00:30, a fost depistat în trafic, pe strada Marchian din municipiul Botoşani, autoturismul condus de C. PAVEL de 32 ani, din comuna Dimăcheni, judeţul Botoşani.

Conducatorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Celor doi conducători auto le-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Aceştia sunt cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având o îmbibaţie alcoolică în sânge peste limita legală, cauzele urmând să fie soluţionate procedural.

DorohoiNews.ro

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Like”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.

 

Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web