Dorohoi News Logo

A ajuns la Spitalul Municipal Dorohoi pentru a i se recolta probe biologice după ce a făcut un accident

etilotest

Polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că miercuri, 19 februarie 2014, în jurul orei 16:30, un bărbat în vârstă de 41 ani, din satul Popeni, comuna George Enescu, județul Botoşani, în timp ce conducea un  autoturism pe DJ 298, în localitatea George Enescu şi s-a angajat în efectuearea unui viraj la stânga, nu s-a asigurat şi nu a semnalizat efectuarea acestei manevre, împrejurare în care a intrat în coliziune cu un autoturism aflat în depăşire.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat; ulterior a fost condus la Spitalul Municipal Dorohoi, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, urmând să se propună soluție procedurală.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web