Un bărbat în vârstă de 65 de ani, din Cristineşti, a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani după ce şi-a torturat concubina, legând-o cu sârmă, la mâini şi la picioare, după care a ucis-o.
Mihai O. este acuzat de lovituri cauzatoare de moarte şi privare de libertate în mod ilegal.
Grozăviile s-au petrecut pe 5 iulie 2011, când bărbatul, stabilit de o bună perioadă de timp în Suharău, şi-a bătut concubina, Niculina B., până când femeia a decedat. Ridicat de procurori şi arestat preventiv, bărbatul a fost eliberat patru zile mai târziu de magistraţii Curţii de Apel Suceava, potrivit stiribotosani.
La necropsie s-a descoperit că femeia avea mai multe traumatisme la mâini şi la picioare, iar când au stat de vorbă cu apropiaţii celor doi procurorii au descoperit că, atunci când femeia îl supăra, bărbatul o lega cu sârmă la mâini şi la picioare, până când aceasta se conforma spuselor lui. Acest gen de tortură ar fi început în 2009 şi a durat aproape doi ani, totul culminând cu decesul femeii.