Dorohoi News Logo

Vauxhall cu documente false depistat la Darabani

politia de frontiera

Poliţiştii de frontieră din cadrul SPF Darabani au întocmit dosar penal unui bărbat, care conducea un autovehicul înmatriculat în Marea Britanie, ce avea documente false.

În data de 12 martie a.c., în jurul orelor 11.20, un echipaj format din poliţişti de frontieră din cadrul SPF Darabani a oprit pentru legitimare şi control în localitatea Darabani, un autoturism marca Vauxhall, înmatriculat în Marea Britanie, condus de cetăţeanul român Andrei P., de 26 de ani. Existând suspiciuni cu privire la condiţiile de formă şi fond ale certificatului care atestă efectuarea inspecţiei tehnice periodice, s-a trecut la verificări suplimentare şi s-a constatat că documentul nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, respectiv pentru autoturismul în cauză nu există eliberat un astfel de certificat.

Bărbatul a declarat că a achiziţionat autoturismul în cauză de la o persoană din municipiul Dorohoi, moment în care a primit şi documentele autoturismului, inclusiv certificatul care atestă efectuarea inspecţiei tehnice, fără a avea cunoştinţă că acesta nu este autentic.

Pe numele lui Andrei P. poliţiştii de frontieră au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul înmatriculat în alt stat, care nu are drept de circulaţie în România” şi „uz de fals”. 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web