Dorohoi News Logo

Viaţă curmată de sărbători: Un bărbat şi-a pus capăt zilelor chiar în prima zi de Paşte

Si-a pus capat zilelor

Fără să pomenească ce are de gând, Fănică H. de 49 de ani a mers în mansarda unui bloc din centrul oraşului, unde s-a spânzurat de o grindă. Trupul neînsufleţit a fost găsit câteva ore mai târziu. Cercetările au fost preluate de Poliţia oraşului Bucecea, care a deschis o anchetă pentru elucidarea cazului.

„Nu a fost găsit niciun bilet în care bărbatul să motiveze gestul suicidal. Trupul neînsufleţit a fost transportat la morgă în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cauzelor morţii”, a declarat Daniela Gheorghiescu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie, citat de monitorulbt.

Cunoscuţii care l-au văzut în ultimele zile au spus că bărbatul, care nu era cunoscut ca şi consumator de băuturi alcoolice, părea să fie într-o stare psihică destul de bună. Pentru elucidarea cazului, poliţiştii urmau să solicite fişa medicală a bărbatului, pentru a vedea dacă acesta nu suferea de o boală incurabilă.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web