Dorohoi News Logo

Acţiune a poliţiştilor rutieri în județ, pe linia combaterii consumului de alcool la volan

Politia-Rutiera

În perioada 02-08.06.2014, potrivit Calendarului de activităţi al Organizaţiei Poliţiilor Rutiere din Europa (T.I.S.P.O.L.), s-a desfăşurat  campania „ALCOHOL/DRUGS”, având ca obiectiv prevenirea şi combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice sau drogurilor.

În perioada menţionată, pe raza judeţului Botoşani au acţionat în medie, zilnic, peste 40 de poliţişti rutieri.

Au fost controlaţi în trafic, peste 3.100 de conducători de autovehicule.

În cazul a 30 dintre aceştia a fost dispusă măsura reţinerii permisului de conducere, întrucât au fost depistaţi conducând sub influenţa alcoolului.

În 17 cazuri, pe numele conducătorilor auto au fost întocmite dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge  şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană, fără a poseda permis de conducere.

Informaţii de background:

În primele cinci luni ale anului 2014, pe raza judeţului Botoşani s-au produs 9 accidente rutiere, pe fondul consumului de alcool, soldate cu rănirea gravă a unei persoane şi rănirea uşoară a altor 11 persoane.

Deşi la nivelul judeţului, consumul de alcool la volan nu se înscrie între cauzele principale, generatoare de accidente rutiere, prevenirea şi combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice rămâne o prioritate constantă pentru poliţiştii botoşăneni.

NU UITAŢI! Fiţi responsabili în trafic, conduceţi cu prudenţă, nu depăşiţi limitele legale de viteză, nu uitaţi de politeţea rutieră şi nu vă urcaţi la volan dacă aţi consumat băuturi alcoolice !

SĂ BEI ŞI SĂ CONDUCI ESTE O CRIMĂ !

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web