Polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că miercuri, 11 iunie 2014, în jurul orei 15:30, în timp ce conducea un autoturism pe un drum comunal din localitatea Popeni, comuna George Enescu, judeţul Botoşani, un bărbat de 54 ani, din municipiul Dorohoi, judeţul Botoşani a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, în timpul efectuării unui viraj, împrejurare în care autoturismul a părăsit partea carosabilă, derapând în şanţul de pe marginea drumului.
Evenimentul rutier s-a soldat cu avarierea autoturismului.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentraţie de 1,41 mg/l acool pur în aerul expirat; acestuia i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană, fără a poseda permis de conducere.