Dorohoi News Logo

Peste 6.000 pachete de ţigări de contrabandă trecute peste Prut cu o funie şi o lansetă şi transportate cu căruţa depistate la frontieră - FOTO

tigari de contrabanda

În urma schimbului de informaţii cu autorităţile de frontieră din Republica Moldova, poliţiştii de frontieră ieşeni au depistat un cetăţean român care transporta, cu ajutorul unui atelaj hipo, 121.940 ţigarete cu timbru de acciză R. Moldova, pe care fiul său le-a trecut peste râul Prut, cu ajutorul unei funii şi al unei lansete de pescuit.

Pentru reţinerea bărbatului, care nu s-a supus somaţiilor verbale, poliţiştii de frontieră au făcut uz de armă, trăgând trei focuri în plan vertical, cu respectarea prevederilor legale.

Pentru valorificarea unor informaţii deţinute, pe linia contrabandei şi a traficului ilicit cu tutun, în data de 04 iulie a.c., poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Ţuţora, în colaborare cu poliţişti de frontieră moldoveni, au organizat o acţiune specifică pe timpul căreia au observat, pe direcţia localităţii de frontieră Priza Prut, o persoană care se deplasa, cu viteză, cu un atelaj hipo în care se aflau mai multe colete voluminoase, acoperite cu iarbă.

Poliţiştii de frontieră au procedat la interceptarea persoanei, însă aceasta nu s-a supus somaţiilor legale efectuate de lucrătorii noştri. Pentru reţinerea bărbatului, poliţiştii de frontieră au folosit armamentul din dotare, fiind trase trei focuri de armă în plan vertical, cu respectarea reglementărilor legale, fără a rezulta victime sau pagube materiale. În urma verificărilor s-a constatat că persoana în cauză este cetăţeanul român B.V., în vârstă de 54 ani.

Din cercetări şi declaraţiile persoanei depistate, poliţiştii de frontieră au stabilit faptul că aceasta s-a deplasat până la malul românesc al râului Prut, unde s-a întâlnit cu fiul său de la care a preluat căruţa plină cu ţigări. Lucrătorii noştri au mai stabilit faptul că fiul bărbatului, cetăţeanul român B.I., în vârstă de 23 ani, a trecut coletele peste râul Prut, de pe teritoriul Republicii Moldova în România, cu ajutorul unei lansete şi al unei funii. Tânărul era în atenţia poliţiştilor de frontieră, deoarece în luna septembrie a anului trecut a fost depistat încercând să introduca ilegal ţigarete în România 

În urma controlului efectuat asupra atelajului, lucrătorii noştri au descoperit şapte colete ce conţineau cantitatea de 121.940 ţigarete diferite marci cu timbru de acciză Republica Moldova. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă.

Întreaga cantitate de ţigări în valoare de 53.537 lei a fost reţinută în vederea confiscării. Cercetările continuă împreună cu autorităţile de frontieră ale statului vecin în vederea stabilirii întregii arii infracţionale şi pentru identificarea tuturor persoanelor implicate.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web