Dorohoi News Logo

Tone de făină fără documente confiscate de polițiști de la o brutărie din Săveni aflată în insolvență

brutarie

Poliţiştii, în colaborare cu specialiști din cadrul Direcției Agricole Județene Botoșani, Inspectoratului Teritorial de Muncă Botoșani și Agenției Județene a Finanțelor Publice Botoșani, au desfășurat vineri, 5 iulie 2014,  activități specifice de prevenire și combatere a evaziunii fiscale și altor încălcări de lege în domeniul producției și comercializării pâinii și produselor de panificație, sens în care au efectuat verificări la 3 puncte de lucru ale unui operator economic specializat în domeniu.

Cu acest prilej, s-a constatat că la respectivele locații nu sunt respectate prevederile legale în materie în ce privește întocmirea documentelor financiar-contabile de achiziție, producție, înregistrare și evidențiere a veniturilor realizate din aceste activități economice, normele de igienă și sunt folosite la muncă persoane fără a avea contracte de muncă încheiate potrivit legii.

Deasemenea, pentru producerea pâinii, reprezentanții societății utilizau o locație din orașul Săveni aparținând unui alt operator economic de profil, în prezent aflat în insolvență, pentru care nu deținea autorizările necesare, fără să fie declarat la organele fiscale și fără existența documentelor legale la locul desfășurării activității, fapt pentru care a fost indisponibilizată cantitatea de 7.620 kg făină în valoare de circa 16.000 lei, înscrisuri și alte mijloace materiale de probă.

Pentru continuarea verificărilor și dispunerea măsurilor legale, se efectuează cercetări față de reprezentantul legal al societății sub aspectul comiterii infracțiunii de evaziune fiscală, prev.și ped. de art. 9 alin. 1 lit. a și b din Legea nr. 241/2005 modificată.

Activităţile de prevenire şi combatere a evaziunii fiscale în domeniul panificației sunt continuate la nivelul întregului judeţ, cu angrenarea specialiștilor din cadrul instituțiilor menționate, în derularea Planului de acțiune “Vatra 2014”, inițiat de Inspectoratul General al Poliției Române. 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web