Polițiștii au depistat luni,7 iulie 2014, orele 01:30, pe Str. Mihail Kogalniceanu din Orasul Darabani, a fost oprit pentru control un autoturism condus de un tânăr de 23 de ani.
În urma testării alcooscopice a acestuia a rezultat valoarea de 1.01 mg/l alcool pur in aerul expirat. A fost condus la Spitalul municipal Dorohoi pentru recoltarea de probe biologice.
Se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 mg/l alcool pur în sânge”.