Dorohoi News Logo

Peste 600 de petarde confiscate din Piața Centrală

petarde

Un echipaj de jandarmi, care acţiona în Piaţa Centrală din municipiul Botoşani, în data de 07 august a.c., la ora 11:30, a depistat un bărbat care avea într-o geantă cantitatea de 660 de petarde, ambalate în 11 cutii inscripţionate Picolo Corsa K201s, cu privire la care nu a putut prezenta documente legale de provenienţă.

Deoarece bărbatul în vârstă de 56 de ani nu poseda autorizaţie conform legii 126/1995 privind regimul materiilor explozive, lucrătorii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani l-au condus la sediul inspectoratului, în vederea continuării verificărilor.

Jandarmii i-au întocmit actele de sesizare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de “orice operaţiune cu articole pirotehnice efectuate fără drept”, conform prevederilor art. 37, lit. a, din legea 126/1995, faptă pedepsită de lege cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

Cele 660 de petarde au fost ridicate în vederea confiscării şi predate lucrătorilor de poliţie din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, împreună cu actele procedurale întocmite.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web