Dorohoi News Logo

Șofer urmărit și blocat în trafic de polițiști după ce a încercat să fugă de aceștia

Urmarire

În timp ce conducea un autoturism înmatriculat în Marea Britanie, pe Bulevardul Mihai Eminescu din municipiul Botoşani, duminică, 16 noiembrie 2014, în jurul orei 00:30, un tânăr de 27 ani, din municipiu, a ignorat semnalul de oprire efectuat de poliţiştii rutieri, impunându-se urmărirea şi blocarea în trafic a acestuia.

Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la Spitalul Județean Botoșani, în vederea recoltării de probe biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.

În cauză au fost întocmite acte procedurale sub aspectul comiterii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web