Dorohoi News Logo

Dorohoieni anchetaţi pentru ţepe prin metoda „Accidentul”!

METODA_ACCIDENTUL

Polițiștii bistrițeni au identificat trei persoane, bănuite de comiterea unor  fapte de înșelăciune, prin metoda „accidentul”.

Vineri 16 ianuarie 2015, în urma cercetărilor efectuate de către polițiștii Biroului de Investigații Criminale, au fost identificate trei persoane, respectiv doi bărbați, cu vârste de 32 și 43 de ani și o femeie de 34 de ani, din localitatea Slobozia Conachi, județul Galați și municipiul Dorohoi, județul Botoșani, bănuite că ar fi autorii faptelor de înșelăciune, prin metoda „accidentul”, comise în 13 și 14 ianuarie 2015.

Suspecţii au sunat două femei din Bistriţa şi, dându-se drept avocaţi, au susţinut că fiul şi respectiv soţul au fost implicaţi în accidente rutiere şi au rănit o minoră, care trebuie operată de urgenţă, în acest sens ei solicitând 7.600 de lei şi respectiv 7.000 de lei.

Față de două persoane, respectiv femeia și bărbatul, în vârstă de 43 de ani, a fost dispusă luarea măsurii reținerii preventive pentru 24 de ore, acestea fiind încarcerate în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Bistrița-Năsăud, scrie stiri.botosani.ro.

Cercetările continuă de către polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale în vederea stabilirii întregii activități infracționale a celor trei persoane.

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web