Poliţiştii au fost sesizaţi de către C. PETRU de 61 ani din municipiul Botoşani, în ziua de joi, 21 ioanuarie, orele 19:54, despre faptul că o persoană necunoscută sustrage cablu telefonic din reţeaua Romtelecom, din apropierea cartierului Chiţoveni, oraşul Flămînzi.
Poliţiştii s-au deplasat imediat la faţa locului, stabilind că persoana în cauză se numeşte T. FLORIN-BENONE de 42 ani, din cartier Cordun, oraş Flămînzi, fiind surprins în timp ce tăia cu ajutorul unui fierăstrău metalic tip bonfaier cablu metalic pe o distanţă de 50 m. Tot cu această ocazie, asupra lui T. FLORIN- BENONE s-au găsit un nr. de 25 bucăţi de cablu metalic aparţinînd ROMTELECOM, care au fost sustrase de autor şi puse într-un sac de rafie de culoare albă cu scopul de a le valorifica şi a face rost de bani.
În cauză s-au întocmit acte procedurale şi se continuă cercetările faţă de T. FLORIN-BENONE sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „furt calificat” şi ”distrugere”. (DorohoiNews.ro)
Autor: DorohoiNews.ro