Polițiștii au depistat în trafic, joi 26 februarie 2015, în jurul orei 13.00, în localitatea Tudor Vladimirescu, comuna Albești, județul Botoșani, C.B. de 51 ani, din localitate, în timp ce conducea un autovehicul având aplicate plăcuţe cu numere de înmatriculare provizorii.
Verificările efectuate de poliţişti au stabilit că autorizația provizorie de circulație a autoturismului era expirată din data de 12.09.2014.
Tot joi, în jurul orei 15.00, a fost depistat în trafic, în localitatea Tudor Vladimirescu, comuna Albești, județul Botoșani, L. S. de 19 ani, din localitate, în timp ce conducea un autovehicul a cărui autorizație provizorie de circulație era expirată din data de 17.01.2015.
În cauze au fost întocmite acte procedurale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.
Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.