Dorohoi News Logo

Șofer băut din Botoșani, reclamat de o suceveancă

sofer-beat

O femeie de 28 ani, din judeţul Suceava a sesizat poliţiştii marți 19 mai, în jurul orei 19.30, cu privire la faptul că, în timp ce conducea un autoturism pe E 58, în localitatea Vlădeni, judeţul Botoşani, vehiculul a fost acroșat de un autoturism condus de un bărbat care s-ar afla sub influența alcoolului.

La faţa locului, poliţiştii l-au identificat pe C. M. de 48 ani, din comuna Vlădeni, judeţul Botoșani. Bărbatul emana halenă alcoolică, însă a refuzat testarea cu aparatul etilotest; ulterior a fost condus la Spitalul Județean Botoșani, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. 

În cauză continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web