Dorohoi News Logo

Bătaie cu pumni și cuțite într-un bar din Saucenița: Doi tineri au ajuns la Spitalul Dorohoi cu plăgi înjunghiate

ambulanta-Dorohoi

Doi tineri din Saucenița au ajuns în noaptea de marți, 14 iulie 2015, spre miercuri, 15 iulie 2015, la Spitalul Municipal Dorohoi după ce aburii alcoolului le-au întunecat judecata și s-au luat la bătaie.

Aceștia petreceau la un bar din localitate, iar după ce au consumat mai mult alcool s-au contrazis și s-au bătut. Constantin Florin D., în vârstă de 19 ani, din Saucenița a ajuns la spital cu trei plăgi înjunghiate, iar Daniel I., în vârstă de 27 de ani, din Sauceniţa a suferit o plagă a pielii capului.

„La noi au ajuns două victime ale unei agresiuni produse într-un bar din Saucenița. Una din ele avea trei plăci înjunghiate superficiale care nu au pus probleme și au fost suturate, iar celălalt a fost lovit cu un corp contondent în cap și avea o plagă a pielii capului. Ambii erau în stare de ebrietate. După intervenţii nu s-a impus internarea lor.”, a declarat pentru Dorohoi News, purtătorul de cuvânt al Spitalului Municipal Dorohoi, Dr. Emilian Vamvu.

Poliţiştii au preluat acest caz şi urmează ca în funcţie de poliţia procesuală să facă cercetări pentru stabilirea vinovăţiei.

„A avut loc un scandal la Sauceniţa provocat pe fondul consumului de alcool. În primă fază, cei implicaţi în scandal au fost sancţionaţi contravenţional conform legii 61 cu amendă urmând ca fiecare, în funcţie de poziţia procesuală, să se facă cercetări pentru loviri sau alte violenţe.”, a declarat pentru Dorohoi News, comisar șef Marcel Prichici, șeful Poliției municipiului Dorohoi. (Andrei B.)

Autor: DorohoiNews.ro

Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web