Dorohoi News Logo

Peste 34.000 de ţigarete ascunse în două lăzi frigorifice de voiaj şi pereţii laterali ai unui microbuz - FOTO

tigari 9

Poliţişti de frontieră au descoperit peste 34.000 de ţigărete, ascunse în două lăzi frigorifice de voiaj aparţinând unei femei, precum şi în plafonul, bordul şi pereţii laterali ai unui microbuz, condus de un cetăţean din R. Moldova.  

S-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea, ieri, 01 octombrie 2015, în jurul orei 17.30, pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei, pe sensul de intrare în ţară, ca pasageră într-un autoturism, Efrosinia M. cu dublă cetăţenie, în vârstă de 56 ani.

Având o stare vizibilă de nelinişte, echipa comună formată din poliţişti de frontieră şi inspectori vamali a decis efectuarea unui control amănunţit asupra bagajelor personale ale femeii.

În urma controlului efectuat, au fost descoperite ascunse şi nedeclarate, disimulate în pereţii dubli a două lăzi frigorifice de voiaj aparţinând femeii, şi în bagajele acesteia, 6.000 de ţigarete marca Rothmans cu timbru de acciză R. Moldova.

Conform prevederilor legale a fost luată măsura reţinerii ţigaretelor, în valoare de 1.325 lei, în vederea confiscării, iar persoana a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 5.000 lei.    

La Punctul de Trecere a Frontierei Galaţi-rutier s-a prezentat astăzi, 02 octombrie, în jurul orei 04.50, pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei, pe sensul de intrare în ţară, conducând un microbuz marca Mercedes-Benz, cetăţeanul din R. Moldova, Ion T., în vârstă de 36 ani.

Pentru valorificarea unei informaţii, echipa comună formată din poliţişti de frontieră şi inspectori vamali a efectuat un control amănunţit asupra mijlocului de transport, în urma căruia au fost descoperite, ascunse şi nedeclarate, în bordul,  pereţii laterali şi într-un locaş special amenajat în plafonul microbuzului, 28.340 de ţigarete de diferite mărci, cu timbru de acciză Republica Moldova.

Conform prevederilor legale a fost luată măsura ridicării ţigaretelor, în valoare de 18.204 lei, şi a microbuzului, în valoare de 13.200 lei, în vederea confiscării, iar cetăţeanul moldovean a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 10.000 lei.

Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web