Un bărbat a ajuns vineri, 23 octombrie 2015, la spital, în urma unui grav accident de circulație ce a avut loc în Botoșani la intersecţia dintre străzile Petru Rareş şi Alexandru cel Bun.
Un autoturism al cărui șofer care nu a acordat prioritate în intersecție a ajuns într-un gard, alături de vehiculul în care s-a izbit. Șoferul unui autoturism Opel, Constantin E., de 24 de ani, din Botoşani, nu a dat prioritate camionului de transport marfă, când a ajuns în intersecţia cu Petru Rareş dinspre Alexandru cel Bun, şi a intrat în coliziune cu camionul, potrivit stiri.botosani.
În urma accidentului, şoferul Opelului a fost rănit, el fiind transportat la Unitatea de Primire a Urgenţelor pentru a fi evaluat medical. În urma coliziunii, mai multe sticle cu bere, aflate în camionul de transport, s-au răspândit pe suprafaţa carosabilă.