Patru cetăţeni români au fost conducând autovehicule înmatriculate în alt stat care nu aveau drept de circulaţie în România sau care figurau radiate din circulaţie de către autorităţi.
S-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, în ziua de 7 noiembrie 2015 în jurul orei 22.00, pe sensul de ieşire din ţară, cetăţeanul român Alexandru I., în vârstă de 27 de ani, conducând un ansamblu de vehicule, format din autocamion şi o remorcă, ambele înmatriculate în Olanda.
Jumătate de oră mai târziu, în acelaşi punct de trecere a frontierei, s-a prezentat pentru a ieşi din ţară, cetăţeanul român Marin T., în vârstă de 33 de ani, conducând o autoutilitară marca Mercedes, înmatriculată în Olanda.
La controlul de frontieră, existând suspiciuni cu privire la valabilitatea înmatriculării autovehiculelor, s-au efectuat verificări suplimentare în urma cărora s-a constatat că atât remorca, cât şi autoutilitara figurează în bazele de date ca radiate din circulaţie de autorităţile din Olanda în data de 13.10.2015, respectiv, 23.10.2015.
În cele două cauze se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea/ tractarea pe drumurile publice a unui autovehicul neinmatriculat.
În acest sfarsit de saptamana, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei, pentru a ieşi din ţară, cetăţeanii români Valentin M., în vârstă de 35 de ani, care conducea un ansamblu de vehicule format din autocamion şi remorcă, înmatriculate în Franţa, respectiv Germania si Nicolae V., în vârstă de 39 de ani, care conducea un microbuz marca Mercedes Sprinter, înmatriculat în Franţa.
La controlul de frontieră, în urma verificărilor specifice efectuate, lucrătorii noştri au constatat că vehiculele în cauză au inspecţia tehnică periodică expirată.
Cu privire la cele constatate, cei doi conducători auto au declarat că nu au cunoştinţă că inspecţia tehnică periodică a vehiculelor pe care le conduc este expirată, întrucât au omis să verifice termenul de valabilitate.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cele două cauze, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul înmatriculat în alt stat care nu are drept de circulaţie în România.