Dorohoi News Logo

Caz rezolvat! Telefon mobil restituit proprietarului de către jandarmii Botoșăneni

Jandarmeria

Jandarmii au restituit proprietarului un telefon mobil în valoare de aproximativ 2000 de lei, care i-a fost sustras acestuia în seara zilei de vineri, 20 noiembrie 2015, în Centrul Vechi al municipiului Botoşani.

Tânărul în vârstă de 15 ani a fost acostat şi i-a fost luat efectiv din mână telefonul, după ce iniţial i s-au cerut bani pentru cumpărarea unui „joint”. Ulterior, autorii faptei s-au făcut nevăzuţi pe aleea din spatele fostului magazin Modarom.

Păgubitul nu a îndrăznit să-i urmeze pe cei doi care i-au luat telefonul, un bărbat de 19 ani şi o fată de 17 ani, dar în zona fostului cinema Luceafărul a observat un echipaj de jandarmi, căruia i-a relatat cele întâmplate şi a furnizat semnalmentele făptuitorilor.

În baza semnalmentelor primite, jandarmii au început căutările, iar în faţa unui amanet de pe strada Griviţa i-au identificat, înainte de a apuca să amaneteze telefonul.

Cei doi nu au putut nega fapta, mai ales că telefonul se afla la ei, fiind conduşi la sediul Jandarmeriei, unde li s-au întocmit actele de sesizare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt, dosarul urmând a fi înaintat pentru continuarea cercetărilor la Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoşani.

Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web