Dorohoi News Logo

Aer condiţionat cu aromă de tutun - FOTO

tigari de contrabanda 06

Echipa comună de control formată din poliţişti de frontieră şi inspectori vamali din P.T.F. Albiţa, a descoperit în sistemul de aerisire şi pragurile unui autoturism condus de o tânără vasluiancă, peste 5.000 ţigarete de provenienţă R. Moldova.

În ziua de 6 februarie a.c., în jurul orei 14.00, la P.T.F. Albiţa/ judeţul Vaslui, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pe sensul de intrare în ţară, conducând un autoturism marca Nissan Primera, înmatriculată în judeţul Vaslui, Mădălina I., din judeţul Vaslui, în vârstă de 25 de ani.

În baza profilului de risc, poliţiştii de frontieră au solicitat inspectorilor vamali efectuarea unui control amănunţit asupra autoturismului şi persoanei, ocazie cu care a fost descoperită ascunsă în locaşuri special amenajate în sistemul de aerisire şi în pragurile autoturismului, în scopul sustragerii de la controlul de frontieră, cantitatea de 5.020 ţigarete, de diferite mărci, cu timbru de acciză R. Moldova.

Conform prevederilor legale, a fost luată măsura reţinerii ţigaretelor în valoare totală de 1.255 lei, sancţionarea contravenţională a tinerei cu amendă în valoare de 6.000 lei şi confiscarea autoturismului (în valoare de 10.000 lei).

Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web