Dorohoi News Logo

Inconștiență la volan! A rupt gardul unei case, a lovit o mașină parcată și a continuat plimbarea deși nu avea permis de conducere

politia

La data de 12.05.2016, în jurul orei 16.05, C. F. de 23 de ani, din comuna Dobârceni, judeţul Botoşani, în timp ce conducea un tractor agricol pe un drum sătesc din localitatea Dobârceni, a pierdut controlul vehiculului, izbindu-se în gardul unei locuinţe şi acroşând apoi un autoturism parcat regulamentar.

În urma evenimentului, au rezultat pagube materiale. Ulterior, tânărul a continuat să conducă înspre ieșirea din localitatea Dobârceni, pe un drum de exploatație, unde a fost depistat de poliţişti.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,15 mg/l alcool pur în aerul expirat; ulterior a fost condus la Spitalul Județean Botoșani, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. De asemenea, verificările efectuate au stabilit că C.F. nu deține permis de conducere pentru nicio categorie.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducerea unui vehicul pe drumurile publice de către o persoană care nu posedă permis de conducere și conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web