Dorohoi News Logo

A băut, a lovit, a plecat ! Aşa a făcut un tânăr de 20 ani din Botoşani

alcooltest5

În noaptea de miercuri spre joi, în jurul orei 00.30, poliţiştii botoşăneni au fost sesizaţi cu privire la faptul că pe strada Marchian, în dreptul Casei Sindicatelor, s-a produs un accident rutier în care a fost implicat un autovehicul marca Daewoo Tico.

Poliţiştii care s-au deplasat la faţa locului au depistat autoturismul respectiv rulând cu luminile stinse pe strada Marchian, înspre strada Maxim Gorki, unde conducătorul auto intenţiona să-l parcheze.
La volanul  autoturismului a fost identificat V. ROMICĂ ADI de 20 de ani, din municipiul Botoşani, care le-a declarat poliţiştilor că, în timp ce conducea autoturismul Daewoo Tico a intrat în coliziune cu un stâlp amplasat pe strada Marchian, însă nu a suferit nici o vătămare corporală.
Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultind o concentraţie de 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la Spitalul de urgente Botoşani unde i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Faţă de V. ROMICĂ se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având o îmbibaţie alcoolică peste limita legală, urmând a fi propusă soluţie procedurală. (DorohoiNews.ro)
 

Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web