Dorohoi News Logo

Urmărit naţional, prins de un jandarm aflat în timpul liber

catuse

Un bărbat în vârstă de 26 de ani, dat în urmărire naţională pentru comiterea unor furturi din autovehicule, a fost prins de un jandarm aflat în timpul liber.

Tânărul a fost depistat de un echipaj de jandarmi în seara zilei de sâmbătă, 25 iunie a.c., în zona Primăverii din municipiul Botoşani, dar a luat-o la fugă printre blocuri, încercând să-şi piardă urma.

După o cde câteva minute, timp în care a traversat Parcul Curcubeului, tânărul s-a îndreptat spre Cimitirul Pacea şi a sărit gardul acestuia.

Jandarmii au blocat căile de acces ale cimitirului, moment în care s-au întâlnit cu un coleg aflat în timpul liber, acesta alăturându-li-se în încercarea de a prinde persoana urmărită.

După câteva minute de căutări, jandarmul aflat în timpul liber a observat în spatele bisericii din cimitir un tânăr care avea semnalmentele indicate şi s-a apropiat de acesta fără a-i da nimic de bănuit.

În câteva momente, urmăritul naţional a fost imobilizat, fiind anunţaţi telefonic ceilalţi jandarmii aflaţi în serviciu, care l-au preluat şi l-au transportat la I.P.J.Botoşani, unde l-au predat poliţiştilor din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale.

La scotocirea cimitirului au luat parte şi doi elevi de la Şcoala de subofiţeri jandarmi Fălticeni, aflaţi în practică în această perioadă la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Botoşani.

Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web