Dorohoi News Logo

Volkswagen Polo căutat de autorităţile italiene, depistat de polițiștii de frontieră - FOTO

vw polo furat

Poliţiştii de frontieră au depistat un autoturism Volkswagen Polo care figura în bazele de date ca fiind furat, alertă introdusă de autorităţile italiene.

La sfârşitul săptămânii trecute, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa/I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, pe sensul de intrare în ţară, Andrei I., cetăţean român şi Republica Moldova, în vârstă de 37 de ani, conducând un autoturism marca Volkswagen Polo.

Existând suspiciuni cu privire la provenienţa autoturismului, lucrătorii noştri au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care s-a stabilit că autoturismul în cauză figurează în bazele de date ca fiind furat, semnalare introdusă de Italia.

Cu privire la aspectele constatate, bărbatul a declarat că a achiziţionat autoturismul de la o persoană fizică, din Chişinău, în urmă cu 2 ani, plătind suma de 3600 euro şi că nu are cunoştinţă despre faptul că autoturismul este furat sau implicat în vreun litigiu.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de furt, iar autoturismul, în valoare de 10.000 lei, a fost reţinut în vederea continuării cercetărilor.

Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web