Vineri 15 iulie, în jurul orei 14.15, un minor în vârstă de 4 ani, care, fiind nesupravegheat, s-a angajat în traversarea străzii (Aleea Nucului din municipiul Botoşani) prin loc nepermis, în fugă şi fără să se asigure, a fost surprins şi accidentat de un autoturism condus de P. M. de 46 de ani, din municipiul Botoşani.
Din accident a rezultat vătămarea corporală uşoară a minorului. Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Tot vineri 15 iulie, în jurul orei 10.25, în timp ce s-a angajat în traversarea străzii Ştefan cel Mare din oraşul Săveni, prin loc nepermis şi fără să se asigure, S. C. de 40 de ani, din comuna Albeşti, jud. Botoşani, a fost surprinsă şi accidentată de autoturismul condus regulamentar de C.S., de 33 de ani, din judeţul Iaşi.
În urma accidentului, femeia a fost transportată la Spitalul judeţean Botoşani. Atât conducătorul auto, cât şi pietonul au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Ieri, 16.07.2016, în jurul orei 18.45, M. A. de 29 de ani, din municipiul Botoşani, în timp ce conducea un autoturism pe Aleea Mihail Kogălniceanu din municipiu, a surprins şi accidentat uşor o minoră în vârstă de 8 ani, care s-a angajat neregulamentar în traversarea străzii prin loc nepermis şi fără să se asigure, printre doua autoturisme parcate, în timp ce circula pe role.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ. În cauze continuă cercetările, urmând să fie propuse soluţii procedurale.