Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa au descoperit o declaraţie notarială falsificată pe care o femeie a prezentat-o la controlul de frontieră pentru a putea iesi din România împreună cu fiica sa minoră.
În ziua de 06 septembrie a.c., în jurul orei 18.30, în P.T.F.Albiţa, judeţul Vaslui, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control la ieşirea din ţară, călătorind ca pasager într-un microbuz înmatriculat în R. Moldova, cetăţeanul român Olga M., în vârstă de 43 de ani, însoţită de fiica sa în vârstă de 7 ani.
Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea declaraţiei notariale prezentată la controlul de frontieră, prin care tatăl minorei, cetăţean român, îşi exprima acordul ca fiica sa să părăsească teritoriul României însoţită de mama sa, lucrătorii noştri au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au stabilit că termenul de valabilitate al acesteia a fost modificat, documentul fiind falsificat.
În legătură cu cele constatate, Olga M. a declarat că soacra sa a operat modificări ale termenului de valabilitate a documentului în cauză, întrucât tatăl minorei nu a avut timpul necesar pentru a merge la un notar în vederea eliberării unui alt document valabil.
Poliţiştii de frontieră efectuează în cauză cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de fals şi fals material în înscrisuri oficiale.