Dorohoi News Logo

Vezi ce au descoperit polițiștii botoșăneni când au oprit în trafic un tânăr de 22 de ani

tigari de contrabanda

La data de 10.10.2016, în jurul orei 14.50, a fost oprit în trafic, pe DN 29 C, în localitatea Bohoghina, orașul Bucecea, un autoturism înmatriculat în Italia, condus de B. A. de 22 de ani, din municipiul Botoşani.

Efectuând controlul autovehiculului, poliţiştii au găsit în portbagaj, peste 10.000 de ţigarete (506 pachete) cu timbru de acciză Republica Ucraina, conducătorul auto neputând justifica provenienţa legală a acestora.

Totodată, în urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că tânărul avea dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, suspendat.

În cauză s-au întocmit acte procedurale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul de către o persoană fără permis de conducere şi colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mãrfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând cã acestea provin din contrabandã sau sunt destinate sãvârşirii acesteia.

Cercetările în cauză au fost preluate de către poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice – I.P.J. Botoşani, care au stabilit că ţigaretele urmau să fie comercializate pe raza municipiului Botoșani.

Ţigaretele au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar autoturismul utilizat la transportul acestora a fost indisponibilizat în vederea recuperării prejudiciului. Prejudiciul estimat, cauzat bugetului de stat, depăşeşte 6.000 de lei.

Cercetările continuă în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor comiterii faptei și a persoanelor implicate.

Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web